8 lucruri de care trebuie sa tii cont cand iti cumperi o saltea noua

Dupa o perioada in care te-ai trezit cu gatul sau spatele intepenit si mai obosit(a) decat erai cand te-ai culcat, ti-ai dat seama ca a venit momentul sa iti schimbi salteaua. Iar dupa ore intregi de cercetari online, nopti pierdute pe forumuri si discutii lungi cu prietenii, te-ai informat si esti pregatit(a) sa faci achizitia. Insa cum decizi la fata locului, in magazin sau in fata calculatorului – daca faci comanda online-, care saltea s-o alegi? Desi poate te-ai decis deja asupra tipului de saltea – cu arcuri, cu burete latex, cu burete memory, cu arcuri imbracate, crossover etc. – de obicei un magazin are mai multe tipuri de saltele dintr-o anumita categorie, chiar si in cadrul aceluiasi brand.

Astfel, am adunat o serie de intrebari pe care ar trebui sa le pui reprezentantilor magazinului (ori reprezentantilor magazinelor), pentru a te ajuta sa iei cea mai buna decizie. In cazul in care vrei sa comanzi o saltea online contacteaza magazinul respectiv prin formularul de contact ori prin pagina lor de Facebook (sigur au una), ori pur si simplu ridica receptorul si suna-i. Data fiind natura acestei investitii pe termen lung, este imperativ sa iei o decizie cat mai informata.

 Care tip de saltea mi se potriveste?

Daca ai probleme de spate ori cu greutatea, ii poti intreba pe expertii din magazin care saltea din gama lor ti s-ar potrivi cel mai mult. Astfel, poti sa compari daca cea pe care ti-o recomanda este compatibila cu cea  pe care te-ai gandit tu sa o cumperi, in urma informatiilor deja adunate din diverse surse.

 Ce materiale sunt folosite in componenta saltelei?

Daca cei dintr-un magazin comercial nu iti pot raspunde, verifica website-ul producatorului, deoarece sigur vei gasi specificatii tehnice de acest fel. De exemplu, arcurile de tip Pocket Spring (arcuri impachetate individual) sunt de o calitate superioara, la fel si textilul de tip Jacquard, insa daca salteaua pe care ai pus ochii are alte materiale in componenta, va trebui sa cercetezi online privitor la opiniile expertilor legate de acestea. In cazul in care preferi materiale mai naturale, poti opta pentru o saltea care are in componenta si impletitura de cocos, de exemplu.

De asemenea, daca salteaua este compusa din mai multe straturi diferite de materiale, este bine de stiut prin ce metoda aceste straturi sunt impreunate (adezive sau un alt proces tehnic). In plus, poti sa te informezi cu privire la tratamentul antiinflamabil aplicat. In final trebuie sa iei in considerare faptul ca materialele de calitate superioara din componenta saltelelor se vor reflecta si in pretul produsului.

Unde pot sa incerc salteaua?

Daca achizitionezi salteaua online, cauta un producator de saltele, a carui produse se pot gasi in magazinele de specialitate ori chiar si in cele comerciale, sau care detine un showroom unde poti sa incerci salteaua. De ce? Fiindca este important sa si incerci salteaua pe care urmeaza s-o achizitionezi. Iar acest lucru nu inseamna sa stai un minut pe marginea saltelei, ci sa te descalti si sa te intinzi in totalitate pe saltea, ca si cum ai face acasa, respectiv sa stai asa vreo 10 minute, ori cat te lasa vanzatorii din magazin. Iar daca dormi cu partenerul ori partenera, este de recomandat sa mergeti impreuna la cumparaturi si sa va intindeti amandoi pe saltea. Desigur, ajuta ca atunci cand mergi sa iti cumperi salteaua sa fii imbracata cat mai confortabil (ideal ar fi in ceva similar cu tinuta in care obisnesti sa dormi), asa ca ia si acest aspect in vedere cand urmeaza sa iesi pe usa pentru a cumpara o noua saltea.

 Care este marimea saltelei?

Desigur, aceasta presupune ca si tu stii care este marimea saltelei potrivite pentru nevoile tale. Pentru a afla acest aspect, poti sa te ghidezi dupa marimea actualei tale saltele, daca aceasta te multumeste, iar daca nu vrei sa-ti schimbi si patul va trebui sa iei masuratoarele cadrului de pat, adica lungime, latime, si nu uita si de inaltime, deoarece este foarte important. Desi o saltea ideala are minim 15 cm grosime, nu este indicat ca de exemplu jumatate sa iasa din cadrul de lemn, deoarece cu timpul se va deteriora. Pe de alta parte nu este indicat nici ca acel cadru de lemn sa fie mai inalt decat salteaua aleasa.

 Necesita intretinere speciala?

Pe langa aspirarea periodica a saltelei, folosirea husei de protectie, si intoarcerea de pe o parte pe alta, cat si pe lungime, o saltea poate avea nevoie de o atentie speciala pentru a-si mentine proprietatile un timp mai indelungat. Astfel de specificatii se regasesc atat pe eticheta saltelei, cat si in instructiunile de utilizare, deci daca reprezentantul din magazin nu iti poate raspunde la intrebare, verifica-le pe acestea.

 Cati ani dispune de garantie si in ce conditii se poate returna salteaua in aceasta perioada?

Saltelele la care se acorda cea mai mare perioada de garantie sunt de obicei cele din latex, urmate de saltelele de burete memory, insa si acest aspect difera de la producator la producator. De asemenea este important sa clarifici conditiile returnarii, daca reprezentantii magazinului nu iti pot raspunde clar, cere sa vezi certificatul de garantie emis pentru o astfel de saltea.

 Livrati si la domiciliu? In cat timp si la ce cost?

Este un aspect important, in special daca ai nevoie de o saltea mare si nu va incapea in masina. Iar legarea saltelei pe capota automobilului personal nu este o optiune viabila, deoarece exista sansa sa-ti deteriorezi salteaua noua chiar din prima zi.

 Ce include pretul afisat?

In cazul unor comercianti, pretul saltelei include si o husa de protectie gratis, ceea ce este foarte convenabil, deoarece pentru intretinerea adecvata a saltelei, este imperativa procurarea unei huse. Aditional, in anumite cazuri, pretul poate include si livrarea la domiciliu.

In final, trebuie sa prioritizezi care aspecte sunt cele mai importante pentru tine si sa achizitionezi salteaua care intruneste majoritatea acestor aspecte, respectiv sa te bucuri de noptile linistite pe salteaua ta cea noua.

Reprezint Siesta Bedding, un producator de saltele de top din Romania. Prin Siesta Bedding puteti achizitiona saltele on line de diferite tipuri, in functie de necesitatile  dumneavoastra de sanatate si de preferintele pe care le aveti. Alegeti dintr-o gama larga de saltele relaxa, saltele latex sau optati pentru un model de  saltea ortopedica. Siesta Bedding va ajuta sa alegeti o saltea pentru sanatatea dumneavoastra la cele mai convenabile preturi, saltele ce va vor aduce un plus de sanatate si confort in viata agitata de zi cu zi.

Comentariile sunt inchise